Întrebări și răspunsuri site-uri web 2021Categorie: GeneralPerformante slabe ale serverului de hosting.
Sorin postat acum 3 luni

Bună. Am un site care se încarcă foarte greu. Un amic mi-a spus ca serverul pe care am site-ul este de vină. Firma la care am site-ul spune că serverul este ok, Ce mă sfătuiți să fac?

3 Răspunsuri
radovand Echipa a răspuns acum 3 luni

Bună ziua,
Firma la care aveți site-ul este chiar firma de hosting sau un intermediar ce are rol de reseller?

Sorin a răspuns acum 3 luni

Nu, este firma care mi-a făcut site-ul. La ei plătesc abonamentul pentru server, domeniu și mentenanță.

radovand Echipa a răspuns acum 3 luni

Sunt 3 lucruri importante la un server:

1. Proprietatea abonamentului pentru domeniu și hosting.
Ideal ar fi ca dumneavoastră, să fiți proprietarul abonamentului pentru domeniu și pentru serverul de hosting.
În cazul prezentat, se pare că proprietarul domeniului și al abonamentului de server este firma care v-a făcut site-ul. Dacă mâine cei de la firmă se supără (pentru că nu le-ați plătit factura, pentru că ați renunțat la colaborarea cu ei, etc), vă pot șterge site-ul și conturile de email de pe server și nu aveți ce să le faceți nici măcar din punct de vedere legal. În felul acesta puteți rămâne fără site și fără email-uri.

2. Performanțele serverului
Un server performant înseamnă pe scurt:
– viteze bune pentru site și traficul de email;
– suficient spațiu pe disc;
– suport tehnic rapid din partea celor care dețin serverul.

3. Securitatea serverului
Dacă sunteți o persoană fizică sau o firmă mică, veți alege o variantă ieftină de hosting, de obicei un server share-uit. Asta înseamnă că pe un calculator (serverul este de fapt un calculator) rulează sute de site-uri, printre care și al dumneavoastră. Toate site-urile împart aceleași resurse (procesor, memorie, hard disk etc.).
Dacă din punct de vedere al performanțelor, această variantă este suficientă (mai ales dacă nu aveți trafic mare pe site sau pe conturile de email), din punct de vedere al securității apar niște riscuri. Dacă unul din acele sute de site-uri se infectează, sunt șanse ca toate site-urile de pe server să fie infectate, deci inclusiv al dumneavoastră. Iar uneori pot fi compromise și conturile de email.

Variante pentru o securitate mai bună la serverul share-uit sunt:
– server privat virtual (se creează un calculator virtual doar al dumneavoastră care nu mai împarte resursele cu alte site-uri). Pentru serverul virtual, prețurile nu sunt semnificativ mai mari decât cele pentru serverul share-uit.
– server privat fizic (se creează un calculator fizic doar al vostru care nu mai împarte resursele cu alte site-uri).

Scrie un răspuns la această întrebare

13 + 0 =