La ce să fii atent când îți faci un site web

La ce să fii atent când îți faci un site web

Te gândești să-ți faci un site, dar nu știi de unde să începi? E normal să ai o mulțime de întrebări și îndoieli. Hai să trecem prin cele mai importante aspecte pe care trebuie să le ai în vedere.

 

Dilemele unui client la început de drum

Când vrei să-ți faci un site web și ești la început, probabil te confrunți cu următoarele întrebări:

Sau dacă nu ți-ai pus toate aceste întrebări, îți recomand să le iei în considerare. 

E normal să ai aceste întrebări. La început, nu știi exact cum funcționează acest domeniu. Realizarea unui site nu este simplă, și îți e teamă să nu alegi ceva scump și prost făcut. De ce? Pentru că la început, produsul final nu există fizic, e doar o idee prezentată de web designer.

 

Temerile clientului potențial

  1. Frica de necunoscut: Cum va arăta site-ul la final? Va fi așa cum ți-l dorești? Dar cum ți-l dorești de fapt? Aceste gânduri îți bântuie mintea. Imaginația zboară, oscilând între visul unui site perfect și ieftin, și coșmarul unui rezultat dezamăgitor datorat alegerii variantei cu prețul cel mai mic.
  2. Frica de înșelăciune: Îți e teamă să nu iei țeapă, mai ales dacă nu ai referințe despre web designer de la persoane cunoscute. În era digitală, unde escrocii se ascund în spatele ecranelor, această teamă e mai prezentă ca niciodată.
  3. Lipsa contactului fizic: Astăzi, în acest domeniu, contactul fizic aproape că nu mai există. Se lucrează în mare parte online. Web designer-ul este undeva … în cloud. Sau poate lucrează de pe o plajă însorită din Mauritius (asta este doar în visele unor web designeri).
  4. Comunicarea limitată: Poți comunica cu web designer-ul pe email, WhatsApp, îl poți întâlni într-o sesiune video și cam atât. Te întrebi dacă reușești să-ți transmiți viziunea corect prin aceste canale limitate. Frustrarea crește când răspunsurile întârzie sau când simți că nu ești înțeles pe deplin. 
  5. Plata în avans: Va trebui să dai niște bani în avans (între 30% și 50%). Dar dacă rămâi fără bani și fără site? Această dilemă financiară apasă greu. Sumele nu sunt mici, iar riscul perceput e mare. Te întrebi dacă acești bani sunt o investiție sau o pierdere potențială. Gândul că ai putea rămâne cu buzunarele goale și fără un site funcțional devine o sursă constantă de stres.
 
 

Diferențe mari de preț. Misterul din spatele cifrelor.

Când te aventurezi în lumea creării de website-uri, te poți trezi în fața unui fenomen aproape alchimic: prețuri care par să se multiplice magic de la un ofertant la altul. Imaginează-ți că ceri mai multe oferte și, surpriză, vezi diferențe de 100% – 200% între ele. E ca și cum ai cumpăra pâine și ai descoperi că același tip de franzelă costă 1 leu într-un loc și 3 lei în altul. Te freci la ochi, te uiți din nou la cifre și te întrebi: „Cum e posibil să existe diferențe atât de mari pentru același lucru?”

Să fim sinceri, ai putea înțelege diferențe de 10%-20%. Poate unul folosește făină mai scumpă sau are un cuptor mai eficient. Dar 200%? Când un web designer îți face o ofertă de 300€ pentru un site și altul îți cere 900€ pentru ceea ce pare a fi același lucru, te simți ca într-un bazar oriental unde prețurile par să fie scoase dintr-o pălărie magică.

Fără experiență în domeniu și fără să știi exact ce vrei și ce vei primi, este tentant să alegi oferta mai ieftină. E ca atunci când vezi două perechi de pantofi identice la prima vedere, iar una costă jumătate din prețul celeilalte. Instinctul îți spune să economisești bani.

Alegerea ofertei mai ieftine poate părea înțeleaptă la început, dar atenție! Ar putea fi o greșeală mai costisitoare decât ți-ai putea imagina. E ca și cum ai alege să traversezi oceanul într-o barcă de pescuit în loc de un vapor – s-ar putea să ajungi la destinație, dar călătoria va fi cu siguranță mai lungă, mai dificilă și posibil mai periculoasă.

 

Un exemplu concret. Când prețul mic ascunde costuri mari!

Săptămâna trecută, am avut o conversație cu un client mai vechi. Era genul de discuție care-ți amintește de ce în lumea web design-ului, ca și în viață, cea mai ieftină opțiune poate fi adesea cea mai costisitoare pe termen lung.

Clientul meu, să-l numim domnul P., dorea un site complex, cu funcționalități speciale și magazin online inclus. Când m-a contactat prima dată pentru acest proiect, am făcut ceea ce fac întotdeauna: 

  1. I-am trimis o ofertă detaliată într-un fișier Excel, care conținea fiecare activitate cu durata de execuție, tariful orar, costuri cu implementarea și costul licențelor, ca să poată vedea cât este de lucru la site și de ce costul rezultat este cel comunicat.
  2. Am abordat apoi subiectul licențelor software. Pentru necunoscători, acesta poate părea un detaliu minor. Dar în realitate, e ca și cum ai construi o casă. Poți folosi materiale de calitate, cu certificări și garanții (licențe legale), sau poți risca cu alternative dubioase care s-ar putea prăbuși la primul cutremur digital.
  3. I-am specificat și faptul că pe fiecare dintre site-urile mele, instalez aplicații de securitate și protecție împotriva atacurilor cibernetice. I-am explicat că în ziua de azi, a avea un site fără protecție împotriva atacurilor cibernetice e ca și cum ai lăsa ușa casei descuiată într-un cartier rău famat.
  4. I-am explicat de ce oferta mea include întotdeauna o aplicație de backup total al site-ului, acesta putând fi refăcut de la zero oricând este nevoie.

În final, domnul P. a făcut site-ul cu altcineva care i-a oferit un preț mai bun. Probabil mult mai bun. Și nu îl judec. Omul a luat decizia corectă, bazându-se pe onestitatea celui care i-a făcut oferta cea mai bună.

 

Cu ce s-a ales clientul, domnul P.?

În urma deciziei de a opta pentru o ofertă mai ieftină, clientul s-a confruntat cu următoarele probleme:

  1. Funcționalitate deficitară: Site-ul și magazinul online prezintă probleme frecvente de funcționare, fiind aproape imposibil de utilizat.
  2. Software piratat: Site-ul a fost construit cu module piratate. Web designer-ul a folosit pluginuri profesionale piratate pentru a evita plata licențelor anuale de sute de euro.
  3. Securitate compromisă:  Site a fost predat clientul gata virusat. Modulele piratate vin adesea la pachet cu malware (viruși).
  4. Risc pentru utilizatori: Magazinul online prezintă pericole semnificative pentru vizitatori și cumpărători, în special în ceea ce privește tranzacțiile cu cardul, efectuate prin intermediul unor module nesigure.
  5. Design și UX sub standarde: Aspectul vizual și experiența utilizatorului au fost neglijate în procesul de construcție a site-ului, rezultând într-o interfață de calitate inferioară.

 

Care a fost soluția pentru rezolvarea problemelor clientului?

După auditul site-ului existent și identificarea multiplelor probleme, s-a ajuns la concluzia că singura soluție viabilă era reconstrucția completă a site-ului.

 

Care au fost costurile clientului?

  • Investiția Inițială: Suma plătită pentru versiunea originală, defectuoasă a site-ului.
  • Costuri de Diagnosticare: Cheltuieli asociate cu auditul tehnic și identificarea problemelor.
  • Costuri de Remediere: Investiția necesară pentru reconstrucția integrală a site-ului la standarde profesionale.

 

Lecții învățate:

  • Importanța evaluării ofertelor: Evaluarea atentă a furnizorilor de servicii web și a ofertelor lor poate preveni probleme costisitoare.
  • Valoarea expertizei: Investiția inițială într-un profesionist calificat poate fi mai rentabilă pe termen lung.
  • Costul real al economiilor: Aparentele economii inițiale pot duce la costuri semnificativ mai mari în viitor.

Și din păcate acesta nu este un caz singular. Mulți clienți se confruntă cu probleme similare după ce aleg oferte aparent mai avantajoase din punct de vedere financiar, fără a lua în considerare implicațiile pe termen lung ale acestei decizii.

 

Ce trebuie să întrebi când îți faci un site?

  1. Ce fel de module utilizează web designer-ul? Sunt gratuite open source sau variante profesionale cu licență?
  2. Care e costul licențelor? Există variante cu licență pe viață (plătite o singură dată) sau cu licențe care se plătesc lunar ori anual?
  3. Cere dovada că pe site-ul tău au fost instalate module cu licență.

 

De ce e important să lucrezi cu module licențiate?

  1. Siguranță: Modulele licențiate sunt actualizate regulat și oferă protecție împotriva vulnerabilităților de securitate.
  2. Suport tehnic: Ai acces la asistență specializată în caz de probleme.
  3. Funcționalități avansate: Versiunile plătite oferă adesea caracteristici suplimentare și performanțe mai bune.
  4. Legalitate: Eviți riscurile juridice asociate cu folosirea de software piratat.
  5. Compatibilitate: Modulele licențiate sunt testate pentru a funcționa corect cu alte componente ale site-ului.

 

Când vrei să-ți faci un site web, nu te lăsa orbit de ofertele ieftine. Întreabă, cercetează și asigură-te că primești un produs de calitate, sigur și legal. Dacă este cazul apelează la un serviciu de consultanță, ca să înțelegi cât mai bine tot procesul de realizare a unui site. 

Un site bine făcut e o investiție pe termen lung în prezența ta online. Nu face compromisuri când vine vorba de securitatea și funcționalitatea lui.

Vezi prețurile serviciilor

Prețuri

Site web cu plata în rate

Detalii

De ce să alegi Webage?

Detalii

Costuri transparente

Detalii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *